joi, 20 mai 2010

TARGUTGU VINTAGE RULEAZA


TÂRGUŢU’ VINTAGE …la TIFF Fashion!

Filmul şi moda. Inexorabil legate. Bette Davis, Audrey Hepburn, Marilyn sau Diane Keaton: movie stars / fashion icons? Iar Bruno o zice de la şold: "Fashion saves a lot more lives than doctors."

Şi pentru că pe aceste meleaguri film+vedete+premiere+cinefagi=TIFF, iar vintage+hip&chic+micuţarochieneagrămănuşiglacemelonşibaston+shopaholici/e=Le Fabuleux Magasin de Mireille atunci TIFF+Le Fabuleux Magasin de Mireille = LOVE Sau pe numele de pe generic : “TÂRGUŢU’ VINTAGE …RULEAZA”.

28, 29 si 30 mai 2010 adică trei zile (at least) de eleganţă vintage la Cluj. Must-urile garderobei lui Audrey: pantalonii ”Capri”, balerinii, the little black dress, perlele si trench coat-ul. Vestele, cravatele şi pălăriile lui Annie Hall. Ciorapii plasă şi zorzoanele Madonnei pe când o căuta disperată pe Susan sau oarece bikini cu inţialele B.B. de pe când Vadim creea …femeia. Beretele lui Bonnie Parker, o rochie halterneck albă încă uşor învolburată de aerul cald al metroului sau jeanşii “suflecaţi” şi bluzonul de biker purtând încă parfumul wild al unui Brando fără vată în obraji. Toate astea (cu o doză zdravănă de imaginaţie şi oarece movie oriented eye) la : “TÂRGUŢU’ VINTAGE …RULEAZA”.

Aşa că vă aşteptăm să veniţi, cu poftă de filme faine şi curiozităţi de vintage-hunteri, vineri 28, sâmbătă 29 şi duminică 30 mai, aşa de pe la 11 dimineaţa până la ultima proiecţie,în curtea Muzeului de Artă din Piaţa Unirii 30.

Aşa cum v-am obişnuit, vor fi prezente cele mai hip&chic “vitagerite” din tara: Funkylolita, Andreea Andras-Vintage, Beggaroutfit, EVintage.ro, Designer Elena Mazare, My true vintage, Haine vintage.ro, Designer Mademoiselle, Vintage Boutique, Designer Mihaela Cretescu, Mineliboutique, Vintage Anamaria Lazar si cateva surprise.

Vom avea proiecţii de filmuleţe retro (că doar suntem la TIFF), muzichie de film (tot de-aia) şi .. surprise. Cât se poate de vintage, binenţeles.

Amănunte “picante” pe http://vintagemireille.blogspot.com/. Atenţie! Motor!.