luni, 28 martie 2011

TÂRGUŢU’ VINTAGE …SE ÎNTOARCE !

După răsunătoarele succese ale anului trecut Le Fabuleux Magasin de Mireille are deosebita plăcere să vă poftească la o continuare pe măsură în 2011. Începem aşadar cu: “TÂRGUŢU’ VINTAGE de PRIMĂVARĂ“.

Deja în bună tradiţie evenimentul va fi găzduit de Casa Matei şi va fi timp de două zile ground zero al exploziei de eleganţă vintage la Cluj. Rochiţe vaporoase, culori vii, mantouri şi pălării scoase din dulapul matuşii Yvette, mănuşi glace şi voal georgette, bijuterii, eşarfe cu un aer de vacanţă retro, vor fi scoase de la iernat gata să aducă veselia primăverii în garderobele clujencelor.

Ocazie pentru clujenii molipsiţi de virusul vintage să primească cel mai bun “tratament” şi să se bucure pe deplin de primăvară.

Aşa că vă aşteptăm să veniţi, cu hăinuţe vesele şi lucruşoare faine, sâmbătă 2 şi duminică 3 aprilie, aşa de pe la 11 dimineaţa până pleacă soarele la nani, la : “TÂRGUŢU’ VINTAGE de PRIMĂVARĂ“.

Aşa cum v-am obişnuit, vom avea muzichie pentru toate urechiuşele, bunătăţi şi .. invitati speciali. Cât se poate de vintage, binenţeles.

Vă aşteptăm.